Jos, sub zarea înaltă,
Lîngă codrul străbun,
Vin trimişi din armată
În micul nostru cătun.
Trec din poartă în poartă,
Glasul lor strigă greu
Toţi bărbaţi’ laolaltă –
E şi numele meu.
„Ia o haină mai groasă,
de l-ai tăi – rămas bun,
nu vei trece pe-acasă
multă vreme” îmi spun.
Lungă-i calea întoarsă,
De la ei pînă-n prag,
Unde aşteaptă nevasta
Şi copilul meu drag.
Vine-ncet şi mă strînge,
Micul nostru, de gît,
Înţelege şi plînge,
Multe lacrimi mai sînt.
Tristă vine nevasta,
Mă cuprinde, simţind,
Cum în viaţa aceasta
Mai sărut chipul blînd.
Glăsuşoru-i răsună,
Veşnic dor am să-i port,
Eu răspund c-o minciună –
Cum că am să mă-ntorc.
13.03.2011
Comentarii recente