Publicat de: Andrei C. | 13 Martie, 2011

Cătană

Jos, sub zarea înaltă,
Lîngă codrul străbun,
Vin trimişi din armată
În micul nostru cătun.

Trec din poartă în poartă,
Glasul lor strigă greu
Toţi bărbaţi’ laolaltă –
E şi numele meu.

„Ia o haină mai groasă,
de l-ai tăi – rămas bun,
nu vei trece pe-acasă
multă vreme” îmi spun.

Lungă-i calea întoarsă,
De la ei pînă-n prag,
Unde aşteaptă nevasta
Şi copilul meu drag.

Vine-ncet şi mă strînge,
Micul nostru, de gît,
Înţelege şi plînge,
Multe lacrimi mai sînt.

Tristă vine nevasta,
Mă cuprinde, simţind,
Cum în viaţa aceasta
Mai sărut chipul blînd.

Glăsuşoru-i răsună,
Veşnic dor am să-i port,
Eu răspund c-o minciună –
Cum că am să mă-ntorc.

13.03.2011

Anunțuri

Responses

  1. faina poezia, dar cam trista…

  2. frumos…


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Categorii

%d blogeri au apreciat asta: