Ne-nvăţară a ta faptă
Cum se plânge şi se simte,
Acum lacrima te-aşteaptă –
Dascăl tu, şi tu părinte.
Poate inima nu-ţi bate,
Dar în ochi mai e lumină,
Cea din oameni mai curată
Şi din ceruri mai senină.
Glasul tău trezea în inimi
Drag de ţară, de părinte,
Şi prin aste dragosti sfinte
Va renaşte din morminte.
Parcă învăţam de toate
De la sufletul tău mare,
Dar acum, de ce ne doare?
Că ne-nveţi şi cum se moare…
18.01.2009
La un colţ din viaţa mea 
iata unde ratacisem eu cuvintele cu care voiam sa ma adresez marelui Vieru..:(
By: mELiNTi on 31 martie, 2009
at 12:56
Da,Vieru ne’a invatat si „cum se moare”,nu i’a fost niciodata frica de moarte…”Nu am moarte cu tine nimic,/Eu nici macar nu te urasc…”
By: Elena Vintea on 9 septembrie, 2009
at 8:13
Nu degeaba era fără frică de moarte, oamenii ca Vieru nu au cum pur şi simplu să moară…
By: dardala on 10 septembrie, 2009
at 11:39